Un pilot explica ce se intampla in timpul turbulentelor si de ce nu ar trebui sa ne temem in astfel de momente

Un pilot explica ce se intampla in timpul turbulentelor si de ce nu ar trebui sa ne temem in astfel de momente
Frica de zbor atinge punctul maxim atunci cand avionul intra intr-o zona de tubulente, explica pilotul Patrick Smith pe blogul sau, astfel de momente fiind cele mai detestate de pasageri. Astfel, pilotul sustine ca turbulentele nu ar trebui sa constituie sub nicio forma primul motiv de temere sau de ingrijorare pentru calatori. Pilotul american afirma ca aceste momente reprezinta mai mult un neajuns din punct de vedere al confortului, dar nu o situatie care sa puna cu adevarat in pericol pasagerii. 
 
In timpul episoadelor de turbulente pilotii nu se lupta sa preia controlul asupra aeronavei, asa cum au impresia cei mai multi calatori. Avioanele sunt proiectate cu ceea ce specialistii numesc stabilitate pozitiva, adica atunci cand aeronavele sunt deviate de la punctul lor initial in spatiu, acestea au tendinta naturala de a reveni la punctul initial. Asa ca in astfel de situatii, pilotii nu fac decat sa planeze in functie de curenti (unele sisteme de pilot automat au moduri special setate pentru episoadele de turbulenta tocmai pentru a evita posibila intentie a pilotului de a prelua cu orice pret controlul asupra avionului). „Cu siguranta este un moment neplacut si nu prea confortabil, dar avionul nu se va rasturna“, explica pilotul Patrick Smith. 
 
Cat despre situatiile in care pasagerii se intampla sa fie raniti in timpul unor episoade cu turbulente destul de serioase, Smith spune ca aceste incidente sunt extrem de rare, iar cei care se lovesc la cap sau sufera orice alt gen de disconfort fizic nu au avut, de multe ori, fixate centurile de siguranta.
 
Pe de alta parte, pilotii sunt instiintati din timp de turnul de control cand se apropie de o zona cu turbulente si primesc rapoarte meteo inainte sa decoleze, asa ca pasagerii ar trebui sa se conformeze rapid si sa tina cont de instructiunile echipajului de zbor atunci cand li se spune sa stea jos si sa-si puna centurile de siguranta. Atunci cand turbulentele apar pe neasteptate, acestea sunt, de regula, de intensitate medie, tocmai de aceea centura de siguranta trebuie pastrata pe toata durata zborului, asa cum fac si pilotii, indiferent de conditiile de zbor, subliniaza Patrick Smith.