Peste 15.000 de zboruri au fost afectate de uraganul Sandy
Circa 15.500 de zboruri au fost afectate de uraganul Sandy, care a lovit Statele Unite ale Americii. Peste 5.700 de zboruri au fost anulate numai marti in toata America de Nord. Sute de curse au fost anulate chiar de duminica pe aeroporturile din New York, cel mai mare oras din Statele Unite, si in alte orase de pe coasta de est, in asteptarea uraganului.
Trei aeroporturi mici de pe coasta au fost inchise complet, luni, in timp ce multe altele, ca cel din Philadelphia, si-au anulat aproape toate zborurile. Air France a anulat toate zborurile prevazute pentru luni catre New York si Washington, in timp ce companiile americane au anulat sute de zboruri interne.
Potrivit Eurocontrol, organizatia desemnata sa garanteze securitatea traficului aerian, cu sediul la Bruxelles, circa 300 de zboruri transatlantice au fost anulate din totalul de 500 asigurate zilnic in conditii obisnuite. Organizatia mizeaza pe o revenire la normal incepand de miercuri. In Extremul Orient, companiile japoneze au anulat si ele zborurile catre New York si Washington, la fel ca Air India si Pakistan International Airlines.
Aeroporturile internationale John F. Kennedy si Newark Liberty care deservesc New York-ul, inchise de luni din cauza trecerii uraganului Sandy, au fost redeschise miercuri la ora 07.00 (13.00, ora Romaniei), dar cursele aeriene sunt inca "limitate", potrivit autoritatilor. In schimb, aeroporturile La Guardia si Teterboro raman inchise, a precizat intr-un comunicat Autoritatea portuara din New York si New Jersey. In aceste conditii, pasagerii au fost rugati sa verifice la compania aeriana la care aveau bilete care sunt zborurile programate.