Tara unde este tot mai periculos sa zbori cu avionul
Prabusirea unui avion AirAsia, la sfarsitul anului 2014, in largul coastelor Indoneziei, a dus la moartea a 162 de persoane, iar evenimentul a reprezentat un soc chiar si intr-o tara cu numeroase astfel de incidente.
Astfel, in Indonezia au loc de trei ori mai multe accidente aviatice cu victime, fata de media mondiala, scrie ziare.com, care citeaza Bloomberg. In schimb, socul evenimentului din 28 decembrie a fost provocat de faptul ca AirAsia sta foarte bine din punctul de vedere al sigurantei si al accidentelor aviatice. Inca nu se stie cu exactitate motivul pentru care avionul s-a prabusit, aparatul fiind unul relativ nou, condus de un pilot cu un deceniu de experienta in aviatia militara si peste 9.000 de ore de zbor pe curse comerciale.
Interviurile cu piloti, controlori de trafic aerian si alti angajati din domeniu arata ca o combinatie de erori si defectiuni ce au dus la moartea celor 162 de persoane aflate la bord arata de ce Indonezia inregistreaza o medie de peste trei ori mai mare decat media mondiala a accidentelor aviatice. Unul dintre motive il reprezinta faptul ca tara duce lipsa de piloti experimentati, personal la sol si controlori de trafic aerian. Echipamentul si avioanele sunt deseori depasite si nu functioneaza.
De asemenea, multe dintre cele 296 de aeroporturi ale tarii nu se ridica la standardele necesare sau chiar au piste prea scurte. Iar atunci cand are loc un accident, media fiind de peste unul pe an, vina cade deseori pe piloti, dupa ce anchetatorii incearca anevoios sa recreeze ultimele momente ale zborului din resturi si din inregistratoarele de zbor. "Felul in care avionul este condus de pilot si problemele operationale sunt cauza dominanta a accidentelor", a spus Soerjanto Tjahjono, care conduce din luna august Comisia Nationala de Siguranta a Transportului din Indonezia.
Printre cauzele acestor accidente se numara pregatirea necorespunzatoare si probleme de disciplina si cooperarea slaba in cabina de pilotaj. Un astfel de esec de comunicare a reprezentat totodata si unul dintre factorii ce au dus la prabusirea zborului AirAsia, pe 28 decembrie - pilotul indonezian si copilotul francez au sfarsit prin a se impiedica unul pe altul la controlul avionului, dupa ce au incercat sa repare o defectiune legata de pilotul automat.
Guvernul indonezian va aloca in jur de un miliard de dolari anul viitor, pentru a imbunatati siguranta pentru transporturile terestre, pe apa si prin aer, cea mai mare suma de la obtinerea independentei, in 1945.
Acesti bani trebuie insa sa acopere un lant de insule care se intind pe mii de kilometri, incluzand 4.600 de kilometri de cai ferate, 300 de porturi si jumatate de milion de kilometri de drumuri. Mare parte din aceasta retea, inclusiv aeroporturile, sufera in cauza subfinantarii si uneori capacitatea este depasita de pana la trei ori.
Planurile Guvernului sunt de a extinde si a imbunatati pistele si terminalele existente, dar si de a construi alte 15 aeroporturi pana in 2018, astfel incat companiile aeriene autohtone sa poata folosi avioane mai bune si mai puternice, cu o rata a accidentelor aviatice mai mica. Numarul anual de pasageri pe aeroporturile indoneziene a crescut aproape de trei ori in ultimii sapte ani, pana la 87 de milioane, in 2014.