Secretele pe care angajatii hotelurilor nu vi le vor spune niciodata in fata

Secretele pe care angajatii hotelurilor nu vi le vor spune niciodata in fata

Avand in vedere cat de multi oameni se cazeaza de obicei la hotel – fara sa mentionam cati oaspeti s-au cazat inaintea ta – este normal sa te intrebi ce se intampla inainte de a-ti lua camera in primire. Cei mai potriviti oameni pe care ii putem intreba cum decurge exact acest proces sunt operatorii care stau la biroul de cazare si menajerele, noteaza site-ul „Women's Health“.

Secretele pe care le vei afla de la personalul anonim te-ar putea ajuta sa faci diferenta dintre asternuturile proaspat spalate si cele care nu au mai fost schimbate de ceva timp.

1. Ai grija la minibar! 

„Verifica data de valabilitate a gustarilor din minibar. Am gasit de multe ori gustari care erau expirate de luni bune. De asemenea, ai grija sa verifici daca sigiliile sticlelor de bautura nu au fost desfacute. Povestile pe care probabil le-ai auzit, cu oameni care se usureaza in sticlele de tequila sau umplu sticlele de vodka cu apa pentru a scapa de plata acestora, nu sunt doar niste mituri“, spune Jenna, o menajera din New York. 

2. Fereste-te de galeata cu gheata

„Foloseste mereu punga de plastic care vine impreuna cu galeata de gheata. Atunci cand un oaspete vrea sa verse si nu poate ajunge pana la baie, ghici ce foloseste?“, spune Jenna. 

3. Camera ta probabil nu este atat de curata pe cat pare 

„Menajerele au de curatat o multime de camere in fiecare zi si trebuie sa faca in asa fel incat acestea sa fie gata in intervalul de cazare-decazare. De obicei, asta inseamna ca anumite activitati nu se fac zilnic, pentru a tine pasul cu cererea. Cearceafurile sunt spalate zilnic, dar paturile sunt spalate doar o data pe saptamana, iar cuverturile abia daca sunt spalate o data pe luna, cateodata chiar si mai mult de atat daca acestea nu au pete vizibile. Atunci cand iti faci rezervare, cere un set complet de asternuturi pentru pat. Telecomanda este probabil ultimul obiect care se curata intr-o camera. De asemenea, eu as folosi paharele din plastic, deoarece cele de sticla stralucesc, de obicei, din cauza luciului de la mobila“, transmite Britt, o fosta menajera din Kansas.


4. Evita sa te asezi direct pe canapele si pe scaune

„Nu te aseza niciodata direct pe o canapea sau pe un scaun fara sa pui un prosop sau hartie peste ele. Multi dintre oaspeti stau goi pe ele si da, unii dintre ei lasa pete. si in majoritatea timpului petele sunt tamponate cu solutie pentru curatat pana acestea nu se mai vad“, subliniaza Jenna. 


5. Pentru tarife mai bune, suna direct la hotel 

„Site-urile de rezervari online sunt convenabile, dar ai mai multe sanse pentru a prinde un tarif mai mic daca suni direct la hotel. Hotelurile platesc un comision de 25% pentru aceste site-uri, astfel majoritatea sunt capabile sa iti ofere un pret mai mic doar daca intrebi“, spune Maggie, functionar de birou din New York.

6. Nu toate camerele sunt la fel „Personalul de la biroul din fata stie ce camere au cele mai bune dotari precum un televizor mai mare. Modul in care ne tratezi la cazare este important si constituie factorul definitor in a primi o camera cu o priveliste frumoasa“, spune Maggie. 


7. Te rugam sa ii dai bacsis menajerei!

„Menajerele din hoteluri nu au un salariu mare, de obicei au minimul pe economie, deci fiecare banut ajuta. Asigura-te ca ii lasi bacsisul sub perna, astfel ele stiu ca banii sunt pentru ele. De asemenea, este bine sa lasi bacsis in fiecare zi, daca esti cazat pentru mai multe zile, deoarece se poate sa nu ai aceeasi menajera in fiecare zi. De obicei, oamenii lasa intre 5 si 20 de dolari, in functie de cate stele are hotelul si de marimea camerei. Mai multe stele inseamna mai multa munca pentru menajere“, spune Jenna.


8. Imprieteneste-te cu baiatul de la intrare 

„In lumea hoteliera, baiatul care iti deschide usa este tipul copilului care era ales mereu ultimul la ora de sport. in acelasi timp, noi iti putem face rost de orice ai nevoie: sticle de apa gratuite, excursii, rezervari, curatatorie. Am ajutat clienti sa isi schimbe camera pentru una mai buna. Multi dintre oaspeti nu realizeaza faptul ca daca ne ofera bacsis au acces la o multime de avantaje“, spune Mason, un portar din New York.


sursa: adevarul.ro