E greu de redat in cuvinte cate puteti vedea doar plimbadu-va cu ferry-boat-ul pe Tamisa! Iata lista celor mai frumoase simboluri ale Londrei, pe care le puteti admira intr-o scurta croaziera!
Londra este un oras extraordinar, in care, cu siguranta, nu va veti plictisi niciodata. Desi sunt atat de multe de văzut, nu puteti omite plimbarea de-a lungul Tamisei. De fapt, acest obiectiv ar trebui sa fie primul atunci cand va propuneti sa vizitati aceasta capitala europeana fascinanta. E greu de descris in cuvinte cate puteti afla despre istoria sa in scurta croaziera. Capitanul si totodata ghidul de pe micutul ferry-boat va va povesti, pe scurt, istoria fiecarui mare obiectiv aflat de-a lungul acestui rau.
Topul celor mai importante atractii de pe Tamisa:
Palatul Lambeth
Resedinta oficiala din Londra a arhiepiscopului de Canterbury este un monument celebru situat pe malul raului. Dateaza din sec.13, iar poarta de caramida rosie in stil Tudor construita in 1485 confera palatului un aspect unic.
Palatul Parlamentului
Principala resedinta pentru monarhii Angliei medievale, Palatul Westminster adaposteste in prezent cele doua camere ale parlamentului britanic, Camera Lorzilor si Camera Comunelor, motiv pentru care mai este numit si Palatul Parlamentului. Plin de incarcatura istorica si atractie pentru milioane de turisti in fiecare an, Palatul Westminster este inclus de UNESCO in programul World Heritage Sites, impreuna cu Biserica Sf. Margareta si Abatia Westminster, cu care se invecineaza.
Hotelul Savoy
Primul grand hotel londonez a fost construit in 1897. "Cutiile" sale "de urcat", chinezesti si frumos lacuite, au fost primele lifturi din Europa. Oscar Wilde nu se folosea de instalatia de apa a hotelului: el dorea sa sune dupa apa fierbinte ca un gentleman. Noul teatru Savoy, lipit de hotel, este ridicat pe locul palatului medieval Savay.
Podul Millennium
Acest pod incredibil, de forma unui pumnal, uneste Tate Modern de pe Bankside cu St. Paul si centrul orasului, de pe celalalt mal. Din pacate, noul pod a fost avariat dupa darea sa folosinta pentru prima data, in 2000. Intre timp, a fost redeschis si reprezinta o noua cale de acces spre Tate Modern.
Shakespeare Globe
Aceasta reconstructie moderna din stejar, cu 36.000 de caramizi realizate manual si acoperis de paie se afla langa teatrul Globe original, care a ars in 1613. Centrul teatrului este descoperit, astfel ca spectacolele au loc doar sporadic, dar gasiti o expozitie interesanta, iar restaurantul si cafeneaua cu vedere spre rau deschise tot anul.
HMS Belfast
Ultimul mare cuirasat cu artilerie grea, HMS Belfast, construit in 1938, a luat parte la luptele din cel de al Doilea Razboi Mondial si din Coreea. In 1971, a fost donat poporului ca model de vas de razboi britanic de la inceputul sec. 20, fiind transformat in muzeu. Vizitatorii pot face un tur incluzand puntea de comanda, sala motoarelor, cala si cantina, pentru a-si face idee despre cum era viata la bord.
Tower Bridge
Reper statornic al Londrei, podul este o minune neogoticca. Construit in 1894, reprezinta o excelenta dovada a ingeniozitatii tehnice. Pentru ridicarea celor doua jumatati se foloseau pompe cu aburi. Tururile cu ghid includ si o vedere de sus.
Docul St. Katharine
Primul si cel mai de succes obiectiv al restaurarii moderne a zonei Docklands a fost acest doc superb de langa Tower Bridge. Renovata in 1980, zona este acum plina de apartamente, magazine si cafenele.
Clipperul Cutty Sark
Construit in 1869, acesta este ultimul dintre clipperele care aprovizionau Londra cu ceai. La bord se poate observa cum traiau marinarii negustori, iar expozitiile din interior prezinta istoria navigatiei si rutele comerciale din Pacific.
Digul de protectie de pe Tamisa
Aceasta uriasa bariera de protectie impotriva inundatiilor, de langa Greenwich, a fost construita in 1892 pentru a impiedica inundarea orasului de o combinatie nefericita dintre vanturi si valuri. Centrul de informatii ofera detalii despre istoria inundatiilor Londrei.
sursa: Ghiduri turistice vizuale, Top 10 Londra, Roger Williams, Editura Litera
Puteti rezerva AICI bilete de avion catre Londra!