Bahamas - aici toate visele sunt posibile

Bahamas - aici toate visele sunt posibile
Arhipelag care cuprinde peste 700 de insule, Bahamas se extinde pe mai mult de 1.000 de km, la sud-est de Florida. Doar cateva insule sunt locuite. Acestea ofera insa peisaje uimitoare: plaje de nisip fin si intinderi de apa turcoaz.
 
Fundul marii este un veritabil acvariu gigant in care pasionatii de scufundari pot explora specii fascinante: rechini, masive de corali etc. O destinatie ideala pentru cei care cauta lux si relaxare, dar si pentru amatorii de scufundari.
 
Inotati cu delfinii, casatoriti-va pe o plaja, descoperiti frumusetea submarina sau distrati-va la festivalurile locale - aici toate visele sunt posibile. Descoperiti un paradis pe pamant!
 
Faceti un tur in jurul acvariului enorm din statiunea Atlantis. Predator Lagoone este un tunel subacvatic printr-un imens bazin plin de rechini. 
 
Barul lui Miss Emily, Blue Bee, din Abascos, situat in centrul New Plymouth este unul dintre cele mai celebre locatii din Bahamas. Aici puteti savura o serie de bauturi excelente.
 
Pe insula Cat puteti vizita mai multe pesteri pictate de indienii Arawak. In afara de pesteri, pe Insula Cat mai pot fi facute drumetii montane. Cei pasionati de acest sport pot face o plimbare pana la manastirea construita pe varful Alvernia, cel mai inalt punct din Bahamas.
 
Vizitati si orasul Nassau, capitala arhipelagului. Aici, cele mai populare sunt Muzeul Piratilor, Centrul de Conservare a Naturii, Fortul Fincastle, Scarile Reginei sau Portul Nassau. Andastra Gardens este o zona de doua hectare cu gradini zoologice si botanice.
 
Insula Grand Bahama este foarte frecventata de turisti, fiind a doua cea mai mare din arhipelag. Locul este perfect pentru cei care indragesc iesirile in aer liber, iar conditiile oferite clientilor sunt la cele mai inalte standarde. Trebuie sa faceti o scufundare cu submarinul pentru a intra in contact cu toate minunatiile subacvatice.
 
Un fenomen unic pe Glob este apusul cu lumina verde ca smaraldul. Acest fenomen natural de factura tropicala are loc destul de rar in zilele complet senine, dupa ce soarele dispare de pe cer.
 
Incercati si bucataria locala! Cel mai intalnit fel de mancare din Bahamas are la baza scoicile. Varietatea de homar de aici nu are clesti si este delicioasa. Crabii de pamant din insule sunt de asemenea foarte cautati. Pestele proaspat gatit pe nisip este modalitatea cea mai buna de a pastra savoarea nealterata, dar nici pestele fiert, facut cu telina, rosii, ceapa si nenumarate ierburi aromatice nu trebuie ratat. Gustati un pahar de Kalik, specialitatea de bere din Bahamas care se tine intotdeauna cateva ore la frigider pentru a-si dezvalui calitatile, si un pahar de Switcher, cea mai buna limonada din lume.
 
Alte atractii din Bahamas sunt pesterile. Parcul National Lucayan are cele mai mari pesteri cu apa din lume, dar si plaje frumoase, mlastini si dune cu nisip. Puteti petrece toata ziua explorand plaja Gold Rock.
 
Aeroportul Grand Bahama este situat la cativa kilometri de Freeport, principalul oras al insulei. Hotelurile ofera, in general, un serviciu de transfer pentru a-si ridica oaspetii de la aeroport. Daca acest lucru nu este posibil, veti gasi taxiuri la orice ora din zi, care va vor duce in centrul orasului.