10 destinatii turistice care trebuie vizitate inainte de a se schimba pentru totdeauna

10 destinatii turistice care trebuie vizitate inainte de a se schimba pentru totdeauna
Cateva destinatii de vacanta au devenit foarte cautate in ultima perioada deoarece se vor schimba in curand pentru totdeauna. CNN a realizat o lista cu zece obiective turistice care nu trebuie ratate pana cand nu vor mai fi la fel, scrie Mediafax.

Gozo, Malta
Sunt putine moduri mai bune de a face reclama unui obiectiv turistic decat prezenta acestuia intr-un film. Anul trecut, Angelina Jolie si Brad Pitt au petrecut mai multe luni pe insula Gozo din Malta, acolo unde au filmat pentru "By the Sea", pelicula regizata de Angelina Jolie.
Numarul vizitatorilor a inceput deja sa creasca datorita prezentei cuplului pe aceasta insula, dar expertii se asteapta ca lansarea filmului, la sfarsitul anului 2015, sa pozitioneze insula intre cele mai cautate destinatii de vacanta.
Micuta insula Gozo se afla la 20 de minute de mers cu feribotul de Malta si are o populatie de 37.000 de oameni. Aproximativ 97% din locuitorii sai sunt romano-catolici, iar bisericile sunt foarte frumoase.
Este o destinatie excelenta pentru amatorii de senzatii tari, pentru biciclisti si amatori de scufundari, iar daca va aflati in cautarea unui peisaj splendid, va puteti bucura de golful Mgarr ix-Xini, una dintre locatiile-cheie ale filmului regizat de Angelina Jolie.

Cuba
Odata una dintre putinele insule ale Caraibelor la care navele de croaziera nu aveau acces, este de asteptat ca in urmatorii ani Cuba sa primeasca un numar mare de turisti, dupa ce Statele Unite au relaxat restrictiile de calatorie in aceasta tara insulara. De la inceputul anului 2015 s-a inregistrat o crestere cu 200% a sosirilor turistilor, iar majoritatea hotelurilor din Cuba sunt rezervate pana la vara.
Chiar si fiul lui Che Guevara, Ernesto, incearca sa profite de recenta deschidere a Cubei catre Statele Unite, infiintand de curand o companie care le ofera turistilor un tur al insulei pe motocicleta. Pentru a se bucura de atmosfera latina departe de plaja, vizitatorii se pot indrepta catre Havana, unde gasesc masini de epoca, palate coloniale si picturi murale frumoase.

Antarctica
Anul 2016 va marca 50 de ani de turism comercial in Antarctica. In ultimii ani, numarul turistilor a crescut din ce in ce mai mult, principalul motiv fiind acela ca oamenii sunt disperati sa vada aceasta parte a lumii inainte de a schimba pentru totdeauna.
Expertii sustin ca in ultimele decenii Antarctica a cunoscut cresteri de temperatura a aerului de 3 grade Celsius - de cinci ori mai mult decat rata medie a incalzirii globale pentru restul lumii.
Reducerea mare a calotei glaciare a redus numarul multor specii de pinguini. "Antarctica pierde 160 de miliarde de tone de gheata anual si aceasta cifra este in crestere", a declarat Andrew White, presedintele Quark Expeditions. "E sfasietor pentru aceia dintre noi care au fost suficientide norocosi sa vada locul acesta in toata frumusetea lui. Uitati Cuba. Daca exista o destinatie pe care trebuie sa o vedeti acum, aceasta este Antarctica", a precizat White.

Reydarfjordur, Islanda
Operatorii de turism au raportat o crestere de 100% a numarului de vizitatori in tarile nordice, in ultimii ani. Se crede ca afluxul de turisti a fost determinat de popularitatea in crestere a genului Nordic Noir - reprezentat de emisiuni TV ca "The Killing" si "Fortitude", ambele cu un succes imens in Europa si Statele Unite ale Americii.
Reydarfjordur (Islanda) este una dintre locatiile in care s-a filmat reality-show-ul "Fortitude". Oraselul este denumit dupa fiordul care se afla in apropiere - cel mai mare de pe coasta de est a Islandei. Orasul, care are o populatie redusa (putin peste 1.000 de locuitori), a gazduit 3.000 de rezidenti straini in 2014, care au lucrat la constructia unei mari topitorii.

Solden, Austria
Locatiile folosite pentru urmatorul film din seria Jame Bond, "Spectre", au fost un secret bine pazit pana acum cateva luni, cand s-a aflat ca agentul 007 va vizita Roma, Londra si Maroc. Una dintre cele mai spectaculoase locatii pe care producatorii le-au ales, insa, pentru filmarile la "Spectre" este Solden (Austria), unde se va turna cel putin o secventa de mare actiune.
Cladirea ICE-Q, care gazduieste un restaurant si poate fi gasita in varful muntelui Gaislachkogel, va fi centrul actiunii. "Ce poate fi mai incitant decat sa fii pe partea de sus a lumii?", afirma scenograful Dennis Gassner. Filmul va fi lansat in luna noiembrie 2015, ceea ce va lasa cateva luni la dispozitie pentru a vizita locatia, pana ca turistii sa navaleasca in zona in urma vizionarii peliculei.

Insulele grecesti
Turistii care doreau sa vada insulele grecesti mai indepartate erau nevoiti in trecut sa apeleze la feriboturi care ofereau servicii neregulate pentru ca cele 6.000 de insule din intreaga tara pun la dispozitie numai 50 de aeroporturi.
Compania aeriana Hellenic Seaplanes a anuntat recent planurile de a conecta 100 dintre aceste insule. Creta, Skyros si Pelion este de asteptat sa devina mai accesibile pana in mai 2015 si zboruri catre mai multe insule indepartate vor fi posibile pana la sfarsitul anului, sustine compania aeriana.

Victoria Falls (Zimbabwe/Zambia)
Noul Aeroportul International Victoria Falls, care se afla la granita dintre Zimbabwe si Zambia, se va deschide in luna septembrie. Acest lucru inseamna ca faimoasele cascade, care sunt de doua ori mai inalte decat Niagara Falls, vor deveni mult mai accesibile in curand. Noile piste, lungi de patru kilometri, vor fi capabile sa gazduiasca aeronave precum Airbus A340, Boeing 777 si Boeing 747, iar guvernele celor doua tari i-au instruit pe oficialii ministerelor care se ocupa de turism sa lanseze campanii mari de promovare care sa coincida cu deschiderea aeroportului.

Sfantul Vincent si Grenadinele, Caraibe
De ani de zile, turistii care doresc sa viziteze frumoasele insule Sf. Vincent si Grenadinele sunt nevoiti sa zboare catre Barbados, iar de acolo sa ia un avion spre aeroportul ET Joshua, din Kingstown, care se afla pe insula Sf. Vincent.
Anul acesta Aeroportul International Argyle se va deschide, ceea ce va permite turistilor sa zboare direct catre insulele din America de Nord si din imprejurimi. Acest lucru inseamna nu numai acces mai usor catre Sf. Vincent, dar si catre insule mai mici, cum ar fi Palm Island, Union Island si Bequia.

Insula Sfanta Elena
Privita ca cea mai inaccesibila insula locuita din lume, o vizita la Sfanta Elena este o optiune numai pentru cei cu o multime de timp liber. Turistii incep calatoria cu un zbor spre Africa de Sud.
Odata ajunsi in Cape Town, ei trebuie sa urce la bordul navei RMS St. Helena, pentru o calatorie de cinci zile pe insula. Toate acestea se vor schimba in februarie 2016, odata cu deschiderea primului aeroport al insulei, care va deservi zboruri saptamanale din Johannesburg. In acest an se implinesc 200 de ani de cand Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, acolo unde a stat pana la moartea sa, in 1821. Napoleon Bonaparte a stat in localitatea Longwood, acolo unde se gaseste si casa-muzeu, un important obiectiv turistic.

Nicaragua
Turistii care viseaza sa vada aceasta parte frumoasa a Americii Centrale ar trebui sa faca acest lucru acum, pentru ca guvernul a dat recent unda verde la constructia unui canal maritim ce va lega Oceanul Pacific de cel Atlantic.
Turistii erau deja mai numerosi datorita imbunatatirii infrastructurii, dar odata cu inceperea constructiei canalului in decembrie anul trecut, numarul acestora a crescut si mai mult. "Canalul va transforma fata peisajului", afirma Emma Kingcome, specialist in turism, reprezentant al operatorului Rickshaw Travel. "Exista o neliniste mare legata de amploarea proiectului si ceea ce va aduce in tara si vom fi foarte atenti la ce implica acesta pe masura ce se dezvolta", a precizat Emma Kingcome.