Primul zbor al avionului solar care va inconjura Pamantul
Un avion alimentat exclusiv de la Soare, care va inconjura planeta, a efectuat primul lui zbor, decoland de pe un aerodrom din Elvetia.
Solar Impulse 2 a decolat de pe aerodromul din Payerne (Elvetia) si a revenit in acelasi loc dupa doua ore, scrie ziare.com, care citeaza Fox News. Aparatul de zbor este o varianta noua a altuia similar, care a zburat deasupra SUA anul trecut.
El a fost pilotat atunci de Bertrand Piccard si Andre Borschberg. De aceasta data, pilotul Markus Scherdel a dus aeronava solara pana la altitudinea de 1.800 de metri pentru a face cateva manevre care sa testeze functia de control a avionului. Rezultatele obtinute corespund calculelor si simularilor facute, s-a mentionat in comunicatul echipei care se ocupa de acest proiect.
In urmatoarele luni vor fi efectuate mai multe zboruri pentru a se obtine toate aprobarile necesare. Anvergura aripilor acestui model este mai mare decat a unui Boeing 747. Acestea sunt acoperite cu 17.000 de celule solare care alimenteaza motorul. In timpul zilei, bateriile lui cu litiu sunt incarcate, energia acumulata facand posibil zborul avionului pe timpul noptii.