Lufthansa castiga anual 1,3 mil. dolari transportand cai in Brazilia

Lufthansa castiga anual 1, 3 mil. dolari transportand cai in Brazilia
Operatorul aerian german Lufthansa castiga anual pana la 1,3 milioane de dolari transportand cai care participa la un concurs anual de echitatie organizat in Brazilia de mostenitoarea lui Aristotel Onassis, relateaza Bloomberg.

Athina Onassis de Miranda, principala mostenitoare a magnatului elen, finanteaza transferul cailor la Rio de Janeiro, pentru un concurs de echitatie cu obstacole la a carui infiintare a contribuit si care ii poarta numele, a declarat Axel Heitmann, seful diviziei de transport al animalelor a Lufthansa, noteaza Mediafax.
 
"O data pe an invita comunitatea la marele eveniment. In total, Lufthansa transporta circa 2.000 de cai pe an, iar afacerea a devenit foarte profitabila", a spus Heitmann intr-un interviu, precizand ca pretul este stabilit in functie de marimea transportului.
 
Transportarea unui singul cal peste Atlantic poate costa 10.000 de euro, la fel ca tariful pentru un pasager first-class, iar la evenimentul din America de Sud participa pana la 100 de cai, a aratat Heitmann.
Transporturile de animale au o contributie de 2% la veniturile din transporturile anuale de marfuri ale Lufthansa si sunt mai putin volatile decat restul, contribuind la stabilizarea profitului.
 
Cursele Frankfurt-Sao Paolo si Frankfurt-Buenos Aires dureaza 12 ore si sunt printre cele mai lungi pentru transporturile de cai. Animalele care calatoresc din Orientul Mijlociu catre Americi fac escala in Europa din cauza distantei prea mari, in timp ce unele transporturi provenite din Asia opteaza pentru escala in Occident datorita serviciilor de calitate, a explicat Heitmann.
 
Anual, 24.000 de cai sunt transportati anual pe calea aerului, iar Lufthansa este pe locul al doilea in lume, dupa Air France-KLM, care transporta circa 12.000, ajutata de asa-numitul Animal Hotel din Amsterdam, a declarat purtatorul de cuvant al acestei companii, Jean-Claude Raynaud.
 
Athina Onassis s-a mutat in Brazilia dupa mariajul sau din 2005 cu Alvaro Affonso de Miranda Neto, dublu medaliat olimpic cu bronz la proba hipica de sarituri peste obstacole, iar doi ani mai tarziu a organizat concursul de echitatie.