Zboruri anulate pe aeroportul londonez Heathrow din cauza vremii

Zboruri anulate pe aeroportul londonez Heathrow din cauza vremii
Ninsoarea a perturbat pentru a treia zi consecutiv transporturile in Marea Britanie, in special pe aeroportul londonez Heathrow, care a anulat o parte din zborurile sale de duminica si luni.
 
In total au fost anulate aproximativ 260 de zboruri, insemnand 20 la suta din traficul obisnuit, duminica pe cel mai mare aeroport al capitalei, primul din lume in functie de traficul international de pasageri. Alte 20 la suta din zboruri au fost anulate luni.
 
Vineri, aeroportul a suprimat deja aproximativ 400 de zboruri, iar sambata aproximativ 100 din aceleasi motive.
 
Heathrow a fost din nou tinta criticilor pasagerilor vineri si sambata, furiosi ca au fost nevoiti sa campeze pe holurile aeroportului.
 
In decembrie 2010, Heathrow a fost deja paralizat timp de cateva zile de ninsoare, obligand mii de pasageri sa doarma in terminale, ceea ce a generat o polemica vehementa.
 
Aeroportul a investit de atunci 50 de milioane de lire sterline (60 de milioane de euro) pentru a-si lua precautii in cazul ninsorilor, in special echipandu-se cu noi masini de inlaturat zapada.
 
"In 2010, aeroportul a fost inchis complet. In prezent, pistele sunt deschise", a anuntat o purtatoare de cuvant, explicand ca perturbarile sunt legate de vizibilitatea redusa.
 
Legaturile feroviare prin Canalul Manecii continuau sa fie si ele perturbate de vreme. Patru curse feroviare Eurostar au fost anulate duminica, iar cele care circulau continuau sa inregistreze intarzieri din cauza limitarilor de viteza.
 
Traficul aerian a fost, de asemenea, perturbat in Franta, cu 40 la suta din zboruri suprimate pe aeroporturile pariziene Roissy si Orly.