Ryanair vrea sa obtina suprematia pe cursele aeriene pe distante scurte din Europa

Ryanair vrea sa obtina suprematia pe cursele aeriene pe distante scurte din Europa
Ryanair vrea sa obtina suprematia pe cursele aeriene pe distante scurte din Europa, iar Michael O'Leary, care in doua decenii a transformat compania in cel mai mare operator low-cost de pe continent, intentioneaza sa ramana la conducerea acesteia inca cinci ani pentru atingerea acestui obiectiv. 

O'Leary a aratat intr-un interviu pentru Bloomberg ca Ryanair va profita de incapacitatea mailor operatori, precum France-KLM Group, de a obtine profit pe cursele scurte si de restrangerea operatiunilor Alitalia in Italia, Iberia in Spania si SAS in Scandinavia, noteaza Mediafax.
 
Ryanair intentioneaza sa ajunga la o flota de peste 400 de avioane pana in 2018 si sa isi dubleze capitalizarea de piata, in prezent de 8,65 miliarde de euro, in aceeasi perioada.
 
Ulterior, Ryanair ar urma sa se orienteze catre curse transatlantice low-cost, pe masura ce cererea si preturile avioanelor de capacitate mare va scadea, a spus O'Leary.
 
"Va exista o tendinta ca operatorii mari sa se retraga de pe rutele pe distante scurte, nerentabile, urmand sa cedeze tot mai mult din cota de piata. Ritmul schimbarii se va accelera. Urmatorii cinci ani vor fi foarte interesanti si nu am motive sa plec", a aratat seful Ryanair.

Valoarea actiunilor Ryanair s-a dublat din mai 2008. In luna martie, Ryanair a comandat 175 de avioane Boeing 737-800 si urmeaza ca comande alte 100 de aparate, cel mai probabil 737 Max, valoarea totala a achizitiilor, la preturile din lista, fiind de peste 20 de miliarde de dolari.
 
Ryanair ar fi fost deja prezenta si pe cursele pe distante lungi, daca ar fi reusit preluarea integrala a companiei Aer Lingus Group, al doilea mare operator aerian din Irlanda si concurent al Ryanair pe distantele scurte. Ryanair detine o participatie de 30% la Aer Lingus.
 
Oferta, care evalua Aer Lingus la 694 milioane de euro, a fost blocata in februarie de Comisia Europeana. Executivul UE a considerat ca preluarea ar fi dus la cresterea tarifelor si la reducerea optiunilor calatorilor.