Pasagerii curselor aeriene pot cere compensatii daca li se pierd obiecte din bagajele altcuiva
Un pasager poate solicita operatorului de transport aerian o compensatie pentru pierderea obiectelor sale atunci cand acestea se gasesc intr-un bagaj inregistrat pe numele unui alt pasager al aceluiasi zbor, avand insa obligatia sa prezinte dovada acestei imprejurari.
Conventia de la Montreal prevede ca operatorul de transport aerian trebuie sa plateasca unui pasager o compensatie plafonata la 1.000 de drepturi speciale de tragere (DST) (1.100 de euro), in cazul pierderii bagajelor acestuia survenita cu ocazia zborului sau in timp ce operatorul de transport avea in grija bagajele respective, potrivit Mediafax. Transportatorul trebuie sa elibereze pasagerului o eticheta de identificare pentru fiecare articol de bagaj inregistrat.
Espada Sanchez, Oviedo Gonzales si cei doi copii minori ai acestora s-au imbarcat, la 1 august 2008, pe un zbor al companiei Iberia intre Barcelona si Paris, bagajele familiei fiind repartizate in doua valize. Intrucat acestea au fost pierdute in timpul zborului si nu au mai fost recuperate, cei patru pasageri solicita de la compania aeriana daune interese in cuantum de 4.400 de euro, care corespund cu 4.000 DST (adica 1.000 DST pentru fiecare pasager).
Instanta spaniola, sesizata cu acest litigiu, a solicitat Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) sa stabileasca daca operatorul de transport aerian este obligat sa despagubeasca doar pasagerul care a obtinut eticheta de identificare a bagajului sau si pe cel care solicita compensatia pentru pierderea unui bagaj inregistrat pe numele unui alt pasager.
In hotararea de joi, 22 noiembrie, CJUE afirma ca un pasager poate solicita operatorului de transport aerian o compensatie pentru pierderea obiectelor sale care se gaseau intr-un bagaj inregistrat pe numele unui alt pasager.
"Trebuie despagubit nu doar pasagerul care si-a inregistrat individual propriul bagaj, trebuie sa fie despagubit si cel ale carui obiecte se gaseau in bagajul inregistrat de un alt pasager care a luat acelasi zbor. Revine pasagerilor in cauza, sub controlul instantei nationale, obligatia de a dovedi ca bagajul inregistrat pe numele unui alt pasager continea efectiv obiectele unui alt pasager care a luat acelasi zbor. In aceasta privinta, instanta nationala poate sa tina cont de faptul ca acesti pasageri sunt membrii aceleiasi familii, si-au cumparat biletele impreuna ori s-au inregistrat in acelasi moment", se arata in hotararea CJUE.
Curtea adauga ca aceasta interpretare nu poate fi pusa in discutie de faptul ca operatorii de transport aerian sunt obligati sa elibereze pasagerilor o eticheta de identificare pentru fiecare articol de bagaj inregistrat. Astfel, Conventia de la Montreal se limiteaza sa impuna operatorului de transport aerian o obligatie de identificare si nu permite sa se deduca faptul ca dreptul la compensatie in cazul pierderii bagajelor s-ar aplica doar pasagerului care a inregistrat unul sau mai multe bagaje. Aceasta concluzie este confirmata de obiectivele avute in vedere de Conventia de la Montreal, care urmareste sa asigure protectia intereselor consumatorilor in materie de transport aerian international si sa le ofere o compensatie echitabila bazata pe principiul reparatiei.