Hoteluri subacvatice care te vor uimi (FOTO)
Turistii care vor o experienta unica trebuie sa stie ca in lume exista deja cateva unitati de cazare subacvatice. Mai mult, hotelierii din intreaga lume au in plan sa construiasca resorturi uimitoare pe fundul apelor. Iata cele mai interesante constructii de acest gen, potrivit wall-street.com, care citeaza CNN.
Utter Inn, Suedia
Resortul Utter Inn nu este unul foarte luxos, insa este deja construit. Casuta, cu suprafata atat sub apa, cat si deasupra, ofera strictul necesar, doua paturi si o imagine spectaculoasa a lumii acvatice. Utter In, proiect realizat in anul 2000, este amplasat pe Lacul Malares din Vasteras. Sapte nopti de cazare in acest resort costa 1.750 de dolari.
Jules' Undersea Lodge, Florida, SUA
Resortul este denumit dupa romanul stiintifico-fantastic “20.000 de leghe sub mari”, scris de Jules Verne. Acesta a fost construit initial in anii 1970 drept o locuinta subacvatica si a fost transformat in hotel in 1980. Pentru a intra in resort turistii trebuie sa se scufunde mai bine de sase metri. O noapte de cazare costa 675 de dolari pentru o camera single si 300 de dolari pentru grupuri.
Shimao Wonderland, China
Resortul, pentru care realizatorii au inceput deja lucrarile, este amplasat intr-o cariera de piatra abandonata din Shanghai. Potrivit proiectului, “resortul-pestera”ar urma sa aiba doua etaje scufundate, care vor include un complex de sporturi de apa, spa, piscina, restaurant si camere. De asemenea, turistii vor putea experimenta sporturi extreme, precum alpinism si bungee jumping de pe cariera.
Conrad Rigali Islands, Maldive
Acest hotel de sase stele este aproape in totalitate deasupra nivelului apei, impartiti in doua insule legate printr-un pod de 500 de metri. Sub nivelul apei este realizat doar restaurantul, detinut de lantul hotelier Hilton, unde clientii pot cina sau pot chiar sa sarbatoareasca evenimente importante. Cei pasionati pot chiar sa faca o scufundare printre corali.
Resortul Poseidon, Fiji
Resortul, la conceperea caruia se lucreaza de mai bine de 10 ani, va avea cinci stele si va fi construit pe o insula private de 91 de hectare din Arhipelagul Fiji, fiind inconjurat peste 1.600 de hectare de laguna. Amplasat la 12 metri sub apa, resortul Poseidon va fi primul hotel construit pe fundul marii, conform datelor disponibile pe siteul propriu. Complexul va avea 25 de apartamente, un centru spa, restaurant, bar, sala de gimnastica si o sala de conferinte. Resortul a fost conceput si dezvoltat de L. Bruce Jones, presedintele US Submarines. Pentru construirea resortului, Jones va folosi aceeasi tehnologie utilizata la realizarea submarinelor, care sunt considerat cel mai sigur mijloc de transport.
Hotel Water Discus, Dubai
Emiratele Arabe Unite vor sa creeze cel mai mare hotel subacvatic din lume. Hotelul Water Discus, care are la baza forma de disc, va fi dezvoltat de catre compania poloneza Deep Ocean Tehnology, care a mai realizat vehicule subacvatice si echipamente pentru exploatarea fundului marii.
Hotelul va fi compus din doua discuri principale, unul deasupra apei si altul subacvatic, conectate prin cinci coloane si un ax vertical pentru scari si lift. Discul de pe fundul oceanului va fi compus din 21 de camere, de unde turistii vor putea admira viata subacvatica, un centru de scufundari si un bar.