Focare de infectie cu care intram in contact cand suntem in vacanta

Focare de infectie cu care intram in contact cand suntem in vacanta
Cu gandul la zilele de relaxare care ii asteapta atunci cand pleaca in vacanta, turistii nu mai dau atentie unor detalii ce pot strica buna dispozitie.
 
De cate ori s-a intamplat sa va imbolnaviti in timpul concediului, taman cand ajungeti intr-un loc, poate exotic, la care visati de ani de zile? Nu este exclus ca motivele sa fie mai mult decat evidente, dar le trecem cu vederea tocmai pentru ca sunt banale. Inofensive in aparenta, multe dintre suprafetele pe care le atingem atunci cand calatorim in diverse colturi ale lumii reprezinta posibile surse de infectii, colcaind de germeni, dupa cum au evidentiat mai multe studii realizate pe baza recoltarii de probe microbiologice, potrivit adevarul.ro. Asa ca nu uitati sa puneti in bagaje si un dezinfectant pentru maini sau servetele dezinfectante.
 
Telecomanda televizorului din camera de hotel 
Poate ca personalul de serviciu curata regulat baia, sterge praful, aspira podelele si schimba lenjeria de pat, dar foarte rar se atinge de telecomanda. Conform unor cercetari recente, telecomenzile se numara printre obiectele cele mai contaminate dintr-o camera de hotel. 
 
Toaletele din tren si din avion
Inghesuite si incomode, toaletele din avioane si din trenuri sunt adevarate incubatoare pentru microbi, avertizeaza smartertravel.com. Spatiul restrains nu inseamna decat ca ori de cate ori tragem apa bacteriile se imprastie peste tot, inclusiv pe chiuveta. Cel mai bine este sa va spalati foarte bine pe maini si apoi sa deschideti usa de la baie cu un servetel. Nu in ultimul rand, folositi si un dezinfectant pentru maini pentru a reduce riscul imbolnavirii.  
 
Masutele din avion 
Poate ca unii dintre dumneavoastra nu s-au gandit la acest aspect, dar masutele din avioane au utilizari multiple. O multime de mame schimba pampersii murdari ai bebelusilor pe ele, alte persoane isi depoziteaza servetelele murdare tot pe aceasta suprafata etc. Cel mai important este ca masutele nu sunt curatate dupa fiecare zbor, mai ales atunci cand aeronavele se intorc la scurt timp dupa ce au ajuns la destinatie. Asa ca nu uitati sa curatati masa cu un servetel dezinfectant inainte sa mancati ceea ce va ofera personalul de la bord.  
 
Tasnitorile 
De unde ati alege sa beti apa, mai degraba? De la chiuveta dintr-o toaleta publica sau de la o tasnitoare? Probabil ca cei mai multi se gandesc la faptul ca tasnitorile sunt alegerea mai sigura. Ei bine, un studiu realizat de Fundatia Sanitara Internationala a relevat ca apa de la tasnitori are mai multe bacterii decat cea de la chiuveta dintr-o toaleta publica. Explicatia este simpla: in vreme ce toaletele publice sunt, totusi, dezinfectate in mod regulat, de cate ori ati vazut pe cineva curatand o tasnitoare? Probabil ca de acum va veti gandi de doua ori inainte sa va umpleti sticla cu apa dintr-un astfel de loc.  
 
Pernele si paturile din avion 
Incercati, pe cat posibil, sa va aduceti propria perna si patura atunci cand calatoriti cu avionul. Pernele si paturile nu sunt curatate dupa fiecare zbor, mai ales dupa zborurile scurte, asa ca nu este exclus sa aveti ghinionul ca pasagerul dinainte sa fi fost racit si sa-si fi inabusit stranutul intr-o perna. 
 
Cuverturile de pat din camerele de hotel 
Nu va aruncati euforici pe pat imediat cum ajungeti in camera de hotel. Aproape sigur, cuvertura nu a mai fost spalata de o buna bucata de vreme. Multi turisti prefera sa doarma acoperiti inclusiv de cuvertura in noptile mai reci, dar pierd din vedere ca aceste bucati de material pot fi un mediu propice pentru diversi paraziti si, de asemenea, pot pastra colectii intregi de fluide corporale. 
 
Buzunarele de depozitare ale scaunului din avion 
Pasagerii indeasa in aceste buzunare coji de fructe, servetele folosite, in general tot gunoiul de care vor sa scape, iar aceste adevarate tomberoane nu sunt dezinfectate cu atentie dupa fiecare cursa. Prin urmare, nu bagati in aceasta gaura plina cu germeni nimic din ceea ce nu ati pune in mod obisnuit intr-un cos de gunoi.  
 
Intrerupatoarele din camerele de hotel 
Mai exact este vorba despre intrerupatorul plasat imediat langa usa de la intrarea in camera. Poate ca oamenii se spala pe maini dupa ce intra in camera, dar nu si cand abia deschid usa. Toti microbii adunati de pe drum, din avion, aeroport si alte mijloace de transport sunt imprastiati pe aceasta suprafata mica, dar periculoasa. Cercetatorii de la Universitatea din Houston au aflat chiar ca acest intrerupator, in mod particular, este cel mai murdar obiect dintr-o camera de hotel. Avertisment: bacteriile fecale au fost descoperite in numar extrem de mare. 
 
Butoanele bancomatelor si ecranele tactile ale automatelor de bilete 
Automatele de la care poti sa-ti cumperi un bilet de tren, biletul de imbarcare in avion sau pe cel de transport in comun sunt la fel de pline de mizerie ca butoanele bancomatelor. Un astfel de automat s-a dovedit ca avea 3.700 de colonii bacteriale in formare.