Companiile aeriene din Orientul Mijlociu cauta stewardese romance

Companiile aeriene din Orientul Mijlociu cauta stewardese romance
Portalul dailybusiness.ro scrie ca, in ultima vreme, companiile aeriene din Orientul Mijlociu recruteaza tot mai multe insotitoare de bord din Romania, desi multe dintre aceste companii nu au curse in Romania.
 
Motivul: majoritatea pasagerilor companiilor aeriene din Orientul Mijlociu sunt europeni, iar acestia prefera sa interactioneze cu insotitori de bord europeni. Si, cum stewardesele romance angajate pana acum s-au conformat standardelor, ele sunt cerute in continuare.
 
Marti, 30 septembrie 2014, la Cluj-Napoca va avea loc o sesiune de selectie de insotitori de bord pentru compania Flynas din Arabia Saudita, in urma careia compania vrea sa gaseasca 20 de stewardese romance.
 
Flynas nu opereaza curse in Romania, dar se extinde foarte mult in rest si este nevoie de personal suplimentar, scrie dailybusiness. ro, care precizeaza ca, de cand au fost angajati insotitori de bord europeni, numarul pasagerilor a crescut semnificativ.
 
Flynas nu este singura companie aeriana din Orientul Mijlociu care recruteaza insotitori de bord in Romania: Emirates a organizat concursuri in tara noastra, oferind salarii de peste 1.400 de dolari pe luna, cu mult inainte de a anunta inaugurarea curselor Bucuresti-Dubai. De asemenea, si Qatar Airways cauta insotitoare de bord in Romania, oferind salarii de 1.600 de dolari pe luna.