China construieste cel mai inalt turn din lume

China construieste cel mai inalt turn din lume
Cu o altitudine de 1 kilometru, cel mai mare dintre cele doua turnuri Phoenix, a caror constructie este planificata pentru Wuhan, capitala provinciei Hubei din China, va fi cel mai inalt turn din lume.
 
La mai putin de un an dupa ce au oprit constructia turnului care, la 838 de metri inaltime, urma sa bata recordul mondial de altitudine, arhitectii au dezvaluit planuri mai mari pentru China, relateaza mediafax.ro, care citeaza CNN.
 
Potrivit firmei britanice Chetwood Architects, turnurile Phoenix, care vor fi gata in 2017/ 2018, vor avea un design futurist si prietenos cu mediul inconjurator, iar unul dintre aspectele care vor fura toate privirile va fi culoarea lor: roz. "Reflecta culorile spectaculoase ale apusului in zona", explica arhitectul Laurie Chetwood.
 
Cel mai inalt dintre aceste turnuri va depasi Burj Khalifa din Dubai cu 172 de metri. Proiectul asteapta deocamdata aprobarea finala a guvernului, dar, daca totul decurge conform planului, turnul va depasi si Turnul Regatului din Jeddah, Arabia Saudita, de asemenea conceput la o inaltime mai mare de un kilometru, dar nu inainte de 2019.
 
"(Ni s-a cerut) sa cream o constructie reprezentativa pentru Wuhan, cu un continut puternic atat pentru mediu cat si pentru societate, dar care sa reflecte si traditia chineza", spune Chetwood. Designul celor doua turnuri este inspirat din dualismul din cultura chineza - traditionalul simbol phoenix al celor doua pasari, "Feng" si "Huang", precum si ideea de yin si yang.
 
Trei sfere largi - simbol pentru "planetele care orbiteaza Turnurile" - vor avea restaurante cu "teme celeste" accesibile prin pasarele si vor fi suspendate intre cele doua turnuri. Cladirea mai inalta va gazdui de asemenea cel mai inalt caleidoscop din lume alimentat de o turbina eoliana.
 
Turnurile vor avea si "dotari ecologice", printre care suprafete concepute sa absoarba poluarea, mijloace tehnologice care sa purifice si filtreze apa, cosuri termale, gradini suspendate si boilere pentru reciclarea gunoiului. Potrivit proiectului, turnurile Phoenix ar trebui sa fie capabile sa genereze suficienta energie atat pentru ele, cat si pentru necesarul zonelor inconjuratoare. "E minunat sa lucrezi in China - reactia la idei noi este intotdeauna entuziasta si optimista", adauga Chetwood.