10 mancaruri europene pe care trebuie sa le incerci in tara lor de origine

10 mancaruri europene pe care trebuie sa le incerci in tara lor de origine
De fiecare data cand faci un popas intr-o tara straina, trebuie sa degusti specialitatile locale. Retetele sunt respectate cu sfintenie, iar gustul este cel autentic. Iata ce nu trebuie sa ratezi in calatoriile tale din Europa.
 
1. Tiramisu, Italia
 In ciuda faptului ca se bucura de o popularitate enorma in intreaga lume, desertul numarul 1 al italienilor nu are o istorie prea lunga. Ingredientele sunt destul de recente - piscoturile Savoiardi au aparut in secolul 19 pentru a celebra vizita facuta de un rege francez ducelui de Savoy. Branza Mascarpone dateaza din secolul 17, insa nu exista documente care sa confirme acest lucru.  In orice caz, succesul unui tiramisu consta in calitatea acestor doua ingrediente.

2. Coq Au Vin, Franta
Unii ar fi tentati sa spuna ca pana la urma e un fel de tocanita din carne de pasare, ei bine, nu. Coq au vin (initial gatit cu carne de cocos, asa cum ii spune si numele, acum si cu carne de pui) este o mancare tipic frantuzeasca, eleganta, fina, aromata, preparata cu dragoste, o mancare in care modul de pregatire face diferenta. 

3. Fettuccine Alfredo, Italia
Tuturor ne plac pastele si orice bucatar amator are in caietul cu retete macar una cu paste. Italienii le iubesc atat de mult incat au creat retete de paste cam cu orice. Trebuie sa gusti neaparat acest fel de mancare simplu si delicios ce are in spate o istorie de aproape 100 de ani.

4. Gulas, Ungaria
Devenita mancare traditionala in Ungaria, gulasul este o supa sau tocana ce are la baza carnea de vita, paprika, ardei si ceapa. Exista insa numeroase variante de gulas, ce au printre ingrediente si cartofi, rosii, chimen, usturoi, in care vita este inlocuita cu porc etc.

5. Schwarzwalder Kirschtorte (tort Padurea Neagra), Germania
Schwarzwalder Kirschtorte este un desert nemtesc delicios, ce a devenit popular in toata lumea. Se pare ca prajitura imita portul popular al femeilor din muntii Padurea Neagra. Cele trei sau patru straturi de blat de ciocolata simbolizeaza rochia neagra, straturile de crema alba reprezinta camasa alba cu maneci bufante, ciresele de deasupra amintesc de palaria de paie (Bollenhut ) cu 14 pampoane rosii – se spune ca femeile nemaritate poarta palaria rosie pana se casatoresc, apoi poarta palaria neagra - iar carliontii de ciocolata fac referire la voalul negru care acopera ochii localnicelor.

6. Snitelul vienez, Austria
Wiener Schnitzel sau snitelul vienez este un fel de mancare national in Austria iar reteta a fost preluata si adaptata in bucatariile multor popoare. Originea lui este destul de controversata. Se spune ca ar avea la baza un fel de mancare din nordul Italiei, Cotoletta alla Millanese, a carui reteta generalul Joseph Radetzky ar fi adus-o in Austria la mijlocul secolului XIX. In acelasi timp, exista voci care sustin ca snitelul era preparat in Viena inca din secolul XVIII.


7. Pastel de nata, Portugalia 
Se spune ca indragitele tarte cu crema de ou ar fi aparut in jurul sec. XVIII, in Manastirea Hiernonimitilor din parohia Santa Maria de Belem, Lisabona. In acea perioada manastirile dispuneau de o cantitate mare de oua si foloseau albusul fie pentru scrobitul hainelor monahale, fie pentru clarificarea vinului, astfel incat ramaneau cu multe galbenusuri, pe care le foloseau de obicei pentru prepararea dulciurilor. 

8. Chakhokhbili, Georgia 
Mai putin cunoscuta in Romania, bucataria georgiana abunda in retete simple si gustoase. Se spune ca odihnindu-se dupa ce a creat lumea, Dumnezeu s-a impiedicat de muntii Caucaz si i-a cazut un platou cu bunatati, ce au dat nastere bucatariei georgiene. Chakhokhbili este o mancare traditionala ce nu lipseste din meniurile restaurantelor cu specific georgian. Gatit initial din fazan, Chakhokhbili se prepara acum din orice carne de pasare, dar varianta cel mai des intalnita este cu pui. Chakhokhbili este un fel de tocanita cu mirodenii si sos de rosii iar secretul consta in prospetimea ingredientelor. 

9. Bundner Nusstorte, Elvetia
Bundner Nusstorte este un desert extrem de popular, reprezentand intre 20-40% din vanzarile patiseriilor si cofetariilor din Elvetia. Se spune ca a fost inventata de patiserul Fausto Pult in 1926, care apoi in 1934 ar fi prezentat-o la targul Mustermesse din Basel, tarta cu nuca devenind astfel faimoasa. Exista si o alta varianta conform careia la baza tartei ar sta Fuatscha grassa, o prajitura pe care cei din Engadin o preparau in fiecare duminica, in timp acestia imbunatatind reteta prin adaugarea caramelului si a umpluturii de nuca, aparand astfel delicioasa tarta cu nuci.

10. Patatnik, Bulgaria
Patatnik este un preparat tipic regiunii din muntii Rodopi, dar care este consumat si in alte parti ale Bulgariei. In unele zone este cunoscut sub denumirea de kashnitsa. Este asemanator unei placinte si contine in principal cartofi rasi, ceapa, menta, uneori si branza si carne. (sursa: foodstory.ro)